Descrierea omului politic de carton
Se spune peste tot că în politicul românesc sunt numai nonvalori și oameni de cea mai joasa speță. Nimic mai adevărat!
Normal că așa este! Politicul este plin de oameni de cea mai proastă calitate, pentru că numai un om de o calitate incertă își poate permite să stea în mocirlă, să-și schimonosească sufletul fără să gândească repercusiunile acțiunii lui.
Numai un animal politic poate să fie mândru de o funcție de genu’: vicepreședinte al … ceva …
Sau: secretar general al… ceva.
Îi recunoști ușor: oamenii ăștia sunt supraponderali, au barba nerasă de 3-4 zile (semn de bărbăție), poartă costum și cravată, și când îi întrebi orice, ei îți răspund în dodii. Ca și cum ei ar fi mai informați decât tine! Ei trebuie să lase impresia unui om informat chiar de serviciile secrete române.
De fapt, sunt niște impostori într-o impostură generală, niște nimeni cu acte, care ajută la prăbușirea morală a generației viitoare, inclusiv a propriilor progenituri pe care îi trimit la studii în străinătate pentru că ei sunt cei care au pus pe butuci învațământul într-o țară în care numai cine n-a vrut sa învețe, n-a învățat. Acum poți să vrei, că nu mai poți!
Ei sunt cei care își fac analizele în străinătate, pentru ca sunt destul de informați ca să știe că sistemul sanitar e gata. Praf! Tot de ei făcut!
Au mașini mișto, negre, cu numere care încep cu “W” și care valorează cu mult peste valoarea lor în kilograme aur. Fumează trabuc, pentru că așa au văzut în filme și încearcă să copieze stiluri de viață pe care nu le înțeleg.
Au impresia că dacă vorbesc mai tare și peste interlocutor sunt mai deștepți și s-au impus.
Deși majoritatea s-a convins de nonvaloarea lui, el nu prididește să arunce cu fecale în tot ce îi este împotrivă și dacă îl anchetează vreo instituție, fie ea și Poliția, el propovăduiește desființarea ei din structurile Statului de drept.
Îl recunoașteți?
Și cu toate astea eu sunt liniștit!
Mi-e mila de ei pentru că n-au spirit, pentru că se cred invincibili și mor de cancer în invicibilitatea lor. Pentru că strâng bani ca disperații toată viața și tot în curu’ gol mor. Pentru că uită să trăiască și pentru că nu trăiesc. Și nu trăiesc pentru că sunt morți pe dinăuntru… demult.
Un batrân deștept spunea odata:
“Sentimentul de invincibilitate este cel mai periculos sentiment”
“Reaua voință naște monștri”
“Traducerea corectă a păcatului – MÂNDRIA- este: ORGOLIU”
“Știi cum îl faci pe Dumnezeu să râdă: îi spui planurile tale de viitor”.
Un bătrân deștept și binevoitor!