Category: Blog

Și io cu cine votez?

Îmi displace până la lacrimi orice discuție carageliască despre politică. Sau mai bine spus, îmi displace orice dicuție despre politică și fotbal.

De ce îmi displac discuțiile astea? Pentru că în niciun caz înregistrat de istorie nu s-a produs nimic constructiv din altercațiile  de gen (pentru că ele degenerează subit în altercații), ba dimpotrivă există și riscul de a te lua la bătaie cu cel mai bun prieten  al tău, dacă esti destul de prost să nu te oprești la timp.

În discuțiile despre politică, ca și in traficul rutier, toata lumea crede că are dreptate și că “oponetul” este reprezentantul diavolului.

Dar de câteva zile a înnebunit lumea și numai despre politică, demisii și eventuale remanieri  se vorbește peste tot în jurul meu.

Ca un elev silitor ce am fost pe la toate școlile pe care le-am facut, m-am apucat să mă documentez ca să pot și io să particip, agresiv ca toți ceilalți, la discuțiile politice de la mine din bloc (ca io sunt băiat amărât și stau la bloc!). Și mi-am luat internetu’ la puricat să observ ce dracu’ se întâmplă!

Am observat că au loc proteste peste tot în țară și în străinătate împotriva Guvernului și direct,  împotriva lui Băsescu. Dar am observat, de asemenea că numarul manifestanților este  inexplicabil de mic.

Pentru că toate canalele media sunt pline până la intoxicare cu emisiuni sau mesaje despre asta, am avut material din plin să mă documentez ca un adevărat profesionist în materie (care o fi materia?).

După ce s-au spart oamenii ăia în prima zi de proteste cu jandarmii, m-au amuzat reacțile de genul: să fie proteste fără violențe. De parcă ar interesa pe cineva un protest în liniște. Sau ar lua cineva de la putere vreo măsura în cazul unui protest pașnic? Fără să se spargă măcar o sticlă cu benzină peste vreo mașină a vreunui ghinionist parcat aiurea. Niciodată!

La câteva zile de la începerea protestelor, Ion Iliescu a suferit o operație medicală într-o zonă rușinoasă, din care a ieșit și de data asta învingător. Și i s-a luat un interviu-părere despre evenimentele-protest,  la care el a avut următoarea reacție: “în urma protestelor naționale din Piață, Președintele României și Guvernul  ar trebui să-și dea demisia, dacă asa cere poporul”.  Mi-a venit să vomit la amintirea adevăratei Pieți a  Universității când Domnia Sa, Ion Iliescu ne-a făcut pe toți golani  și n-a catadicsit să plece de la puterea aia cangrenoasă pe care a construit-o timp de zece ani și mai bine, puroi din care au ieșit o seamă de politicieni actuali, foști Prim Miniștri sau actuali Președinți. Ion Iliescu, atunci nu numai că n-a plecat și nu și-a dat demisia de onoare, dar a adus și niște mii de anti-manifestanți minieri din valea Jiului care ne-au batut ca pe niște vite împrăștiate. Dar, probabil că odată cu vârsta i-o fi venit și minte. Sau e doar un demagog bătrân?

E drept ca ne-a razbunat Radu Vasile (ați uitat de el ?) niște ani mai târziu, când s-a umflat iar târița în mineri și veneau spre București să-l scoată pe Cozma din pârnaie și să-și ceară “drepturile”, tot cu bâte și cu lămpașe. Atunci s-a mobilizat plutonu’ unu (care dă bine cu pumnu’) de la Jandarmerie, și mi ți i-au  incins pe mineri pe undeva pe autostradă, de le-a sunat apa în cap și cred că și acum le mai sună.

Dar ce să faci, un popor care nu-și cunoaște istoria este condamnat să și-o repete! Probabil că asta se va întâmpla și cu manifestanții de astăzi din Piață. O să apară un grup organizat și o să-i încingă, repetându-se astfel ce s-a întâmplat acu’ niște ani.

Și în disprerarea mea de a găsi un ceva interesant, m-a frapat  că toată lumea care apare și discută despre protestele de stradă sau putere, este infiorător de înrăită și “îndușmănită”. Mi-este greu să-mi dau seama de la ce nivel începe manipularea sau dacă e vorba de manipulare. E clar că antenele (toate) sunt împotriva lu’ Băsescu și a Guvernului. E clar că toate televiziunile sunt împotriva lui Băsescu (poate B1 mai ține un pic cu el). Toate publicațiile scrise sunt împotriva lui Băsescu, practic toată media este împotriva lui Băsescu.

O fi presa condusă doar de trei oameni adică Voiculescu, Vântu și Patriciu, dar mi-este greu să cred că toată armata aia de jurnaliști angajați în trusturile astea enorme de presă, poate fi obligată să scrie sau să vorbescă cum vor ăștia trei. Deci toată presa scrisă sau vorbită este împotriva puterii și a ajuns o modă să-l înjuri pe Băsescu și pe Boc, bineînteles, cu motivele de rigoare.

E cam nasol sa te dusmaneasca toti presarii!

Ca să-mi fac o părere proprie mi-am luat mobilul  și am început să stabilesc întâlniri cu prietenii mei dintre care unii sunt la putere, alții  în opoziție. Parte din ei sunt la rindul lor prieteni în  viața civilă dar dușmani mortali pe scena politică. Și astfel:

Prietenii mei liberali îmi spun despre putere cum că n-au nicio strategie, conduc țara spre o râpă din care nu mai putem ieși, măsurile pe care le-au luat sunt după ureche și că ne-au facut de râs, la nivel internațional.

Prietenii mei pedeliști spun că măsurile antipopuliste de le-au luat ei cu salariile, cu pensiile cu restructurările de 25% erau urgente și că și-au sacrificat carierele politice mulți oameni luând asemenea decizii.

Prietenii mei liberali spun că Elena Udrea este amanta președintelui și că are toți banii țării pe mână și că-i cheltuie prost și rău intenționat.

Prietenii mei pedelisti spun că Udrea este un bun profesionist și că imaginea pe care a facut-o României este una bună și de neegalat în condițiile în care însusi Alteța Sa Charles face lobby pentru noi (deși io cred că Ministrul Turimului n-are nicio legătură cu declarațiile Prințului).

Prietenii mei liberali spun că Basescu tre’ să plece cu tot cu Guvern.

Prietenii mei pedelisti spun că Guvernul o sa fie demis, probabil, dar că Băsescu a fost ales de trei ori ca președinte – ținind cont ca o dată l-au demis și la referendum (care a costat o avere) oamenii l-au votat din nou – și nu-și dă demisia pentru că niște sute de manifestanți îi cer asta.

Nu prea am prieteni pesediști ca să aflu și opiniile lor de culise, dar îi văd la televizor și îmi pot face o idee clară:

- nu cred că se inventează apa caldă la noi în România în zilele astea de iarna! Este evident că puterea este la putere și nu vrea să plece, iar 0poziția  vrea să-i ia locul cu orice pret, pentru că nu se suportă unii cu alții. Și pentru că grupările astea două nu pot cădea de acord nici în privința culorii căcatului, vom avea parte de el muuult timp de acum încolo…

Exact acum când scriu acest articol  a fost intervievat, la Știrile ProTV,  un manifestant din Piață care a declarat că:  “îi vom judeca pe ăștia exact așa cum a zis domnu’ Vadim Tudor -  Jos Mafia!”. Cu accent pe ultima silabă.

E, uite că asta chiar că mă sperie un pic! Dacă va trebui să-l votez iar pe Iliescu ca să scap de Vadim, io emigrez în Congo.

Deci care-s ăia bunii? Și io cu cine votez, futu-i?

Miting surd și lege mută

Tocmai s-a dat o lege prin care se impun niște taxe enorme în momentul în care vrei să îți vinzi mașina mai veche de 2004. Indiferent de marcă!

Statul (de fapt, producătorii și importatorii de autoturisme!) spun că legea e bună și că poluatorul platește.

Întrebarea pe care mi-o pun eu este una de bun simț: și ce morții mă-sii  se face cu suma asta enormă  de bani strânsă din taxele de poluare? Depoluează cineva sau ramânem și poluați și cu banii dați ?

‘Izact!

Dragi români ocupați cu mitinguri, bastoane în față și fluierături haioase pentru cei ce vă pun acolo: în timp ce voi vă dădeați de ceasul morții în frig, udați de tunurile de apă și înlăcrimați de gaze, Legislativul a dat (și el în acest timp!) o lege prin care vă obligă să vă cumpărați mașini noi o dată la 5 ani și pe cele vechi să le dați la Remat pentru că de vândut n-o să mai puteți.  Ca să vinzi o Dacie din ’92 trebuie să plătești taxa de înmatriculare de 6500 de euro.

Să nu vă gândiți că o sa mergeți cu alea vechi! Nuuuu! Ele sunt făcute și calculate să cadă în maxim 5 ani!

Deci, să ne orientăm către căruțe și cai, până nu se gândesc ăștia să ne impoziteze și surâsul sau să înlăturam adevarații noștri  dușmani: multinaționalele și  ‘politicienii de afaceri’.

Până atunci vă  urez și îmi urez: supraviețuire și nervi tari.

Mihai Mărgineanu – nebun ‘delegat

Vacanța de iarnă

Am stabili cu Florin (Ionescu) că pe 2 ianuarie 2012 să ne întâlnim în fața casei, cu mașinile pline și gata de drum și să plecăm (dracu’) în vacanță, că ne-o fi ajuns și nouă atâta distracție. Zis și făcut!

Cu norocul meu proverbial am făcut 3 ore pân’ la Sibiu și iată, că pe la ora 1 dădeam ‘buletinili’ la controlul făcut de ungurii simpatici de la vama. Pârtie tată, că venim!

Când am intrat în Ungaria ne-a venit în cap o întrebare: oare cum e să te știi tot timpul pe ultimul loc? Cum e să știi că tu ești cel mai prost din curtea școlii și că nici nu faci vreun efort să scapi de asta? Și mă refer aci la toți responsabilii ultimilor 20 de ani, cu șoselele astea atât de disputate și discutate.

Ungurii ne-au dat, din nou, cu fum în nas venind cu autostrada lor până-n buza Românicăi, doar, doar s-o sinchisi careva să o unească cu a nostră. Dar care a noastră?

Poate vă gândiți că a face o autostradă (atât de necesară!) e ceva extraordinar de greu? Dați-mi voie să vă contrazic cu date și școli de specialitate! Este mai ușor să întinzi o șosea decât să construiești orice altceva! Păstrând proporțiile, e mai ușor să faci autostrada decât să ridici un chioșc de covrigi după toate normele impuse de primăria de sector. Dar e mai scump, deși n-ar trebui!

Închipuiți-vă că toți ‘mafioții ăștia a lui Vadim, de-a lungul anilor și bazat pe informațiile dinăuntru și-au cumpărat terenuri pe unde știau că va fi construită autostrada. Și tot ei au vândut terenurile cu niște profituri uriașe pentru orice standard.

Dar problema nu e asta! Treaba lor și stresul lor! De ce dracu’ nu avem șoseaua? Ăștia și-au luat lovelele, și-au împărțit cașcavalul și noi tot pe dene unu în spatele tirului mergem.

În Ungaria nu ne oprim să cumpăram nimic pentru că ei încearcă să ne păcălească tot timpul la cursul valutar. Așa că, apa și ciocolata din țară, vigoana pe drum și bine te-am găsit Austria. Am traversat Ungaria în 4 ore jumate, adică ‘fo 500 de km (aproape distanța București Timișoara: 10 ore ).

După o petrecere și o beție vieneză la prietena mea Rodica Guja acasă (expat în Austria și manager de proiect la Raiffeisen banku’ lor) ne-am cărat cu amiaza în cap către Karltenbach unde ne așteapta hotelul, 200 de km de pârtie (adică cât avem noi autostrada în România au ăștia pârtie într-un sătuc din județu’ Zillertal), vinu’ fiert, țuică de pere cu para în ea, chitara de la bar și piscina descoperită și cu apa caldă. Ne-au primit ca nemții… in hol!

Răzvan stă la un etaj mai jos. Așa a căzut la sorți!

Dimineața ne-a prins cu o ninsoare ca la vadu lat, dar cu toate astea zăpada era bătătorită semn că băieții ăstia nu glumesc când fac turism montan. Am văzut 12 ratracuri într-un garaj subteran (la altitudinea de 1900 m) și mă gândeam la băieții ăia de la telescaunul din Sinaia care încep să strânga scaunele de la 3 jumate, deși programul este până la 4 jumate. Le strâng așa de devreme pentru că ei trebuie să plece la 4 jumate, nu turistul care-i dă pită și salam pentru copilași.

Șocant este că nu a ajuns nici o mașină 4×4 la baza pârtiei, deși este un drum asfaltat de jos, care mai e și deszăpezit.

Șocant mai este și faptul că nu vezi nici un șmecher de genu’ predelean sau sinaian loco, care să facă pe ciumegul la coadă la vin (scuze, dar nu e nici o coadă la vin!de fapt, nu e nici o coada!).

Ținând cont că cel mai înalt vârf din Romania este Vf. Moldoveanu 2544 m, vin și mă impresionez din nou când intru în Marendalm, o cabană maaare, aflată la 2500 de m în care beau ca porcul un ceai negru în pahar de cristal și manânc ca animalul un ștrudel de mere cu sos de vanilie pe deasupra, gândindu-mă la cabana Babele și zeama lungă de acolo, la casierița de la telecabina Bușteni și peturile de lângă Sfinx. Cu burta plină de lichide și bunătăți fac o indiferență și mă urc în telescaunul acoperit și încălzit, și merg vreo 20 de minute, în viteză, către un alt vârf, aproape 3.000 unde ne așteaptă o altă cabană cu șemineu  pe mijloc, la fel de bine dotată cu feluritele produse specifice iernii, cu oameni draguți cărora tu le dai banii din buzunar (sau portofel, după caz!) de bună voie, pentru că nu te simți furat. De acolo se coboară pe o neagră combinata cu roșie, intersectezi Zet-ul (care leagă toate pârtiile între ele) și după 10 -15 minute de coborâre, decizi în ce parte s-o apuci. Și uite așa de vreo zece ori!

După ora 4 își deschid portile Afterschiu-rile. Adică, terase sau corturi, încălzite cu lămpi speciale cu gaz sau infraroșu, în care se cântă, se bea, se mănâncă, se urcă lumea pe mese și chiar se dezbracă în uralele mesenilor (cazul a două turiste bete cui și blonde, foarte frummoase și degajate!). Culmea este că, deși muzica este proastă, din punctul nostru de vedere, am cântat și dansat de n-am avut aer.

La hotel totu-i în regulă: masa e pusă de la 6 jumate, piscina descoperită te face să ieși pe ninsoarea asta afară – zăpăcitor,  sauna își face treaba după o zi de efort și vinu austriac e scump. Tocmai d-aia Răzvan mă invață cum e cu aperolu’ și mă declar mulțumit până când mă bag la somn cu zâmbetul pe buze – fără să mai fac duș că mi-e lene și mă dor grisinele.

O fi greu?

În timp ce timpul se face că stă…

În timp ce timpul se face că stă, oamenii fac lucruri de care vor râde cu hohote  în viata de apoi!

Unii se chinuie, în lăcomia specifică celor care au muuult mai mult decât au nevoie, să producă mai multe milioane decât ar putea să cheltuie în sais’pe vieți consecutive. Și, soarta le zâmbește ironic făcându-i chiar să câstige mai mult decât și-au propus ei în nopțile lungi de singurătate. Își cumpără obiecte, se înconjoară de oameni străini și mor singuri, tot ca o ironie a sorții, în timp ce alții se bucură c-au mierlit-o.

Alții trăiesc ca să muncească și nu pot respira decât dacă au cât mai multe diplome și titluri. Își scriu și pe usa de la bloc : “ing. dr. docent Pandișpan Iliuță”. Niciodată n-am știut ce dracu înseamnă docent sau la ce-ți folosește un doctorat în actorie? Daca ești bun în domeniul în care te faci mare, nu-ți trebuie diplomă decât dacă-ți cere sistemul. (A nu se confunda cu formația Sistem! ). Ei vorbesc NUMAI  despre serviciul lor, despre cât sunt ei de tari și de profesioniști, toti ceilalți se numesc “civili”  și invidiază tot ce apare nou în peisaj. Cu  ăștia e mai simplu pentru că ei se sinucid când ies la pensie.

Cu ceilalti care sunt un pic mai jos e mai complicată situația! Ăștia sunt cei mai expuși la inutil. Ei pierd timp la televizor cu pseudo informații vitale despre tigăile minune și storcatoarele de fructe. Pierd timpul la coada de atins moaște divine în speranța la: “spor în casă și sănătate” și “să ia ăla micu examenul”. Pierd timp certându-se cu vecinul pe un metru de pămint de la gard, se judecă prin tribunale cu frații și surorile lor pentru o moștenire comună. Își dau cu bâte în cap după ce violează babe, dorm pe apucate și muncesc prost, mult și necalculat în speranța unui câstig  cu care să-și mai ia mobilă de pal în sufragerie. Înjură în van și se încarcă cu ură de câte ori mai vine câte unu’ la putere și dă câte o lege de-l face pe el să dea cu var pe pomi, joaca “pinguinul” în piața Victoriei când îi scoate sindicatul la miting. Tot din categoria asta sunt și ăia care nu pierd nicio ocazie de a comenta pe bloguri sau pe site-urile ziarelor – întotdeauna în anonimat și aruncând cu noroi – expunându-și astfel impotența intelectuală de care le este așa de frică. Poate că vă întrebati când se mai distrează? Tot timpul; au manele pe telefon! Ei sunt victimile sigure ale atacurilor cerebrale, tensiunii oscilante și crizelor  de bilă. Ăștia îmbătrânesc repede și urât, iar barbații se transformă în “moșu’ de la parter ” care ne-a mâncat copilaria spărgându-ne mingea de 35. Ele vor purta basma, vor deveni disperate după hrană și vor încerca tot timpul să ți-o ia în față deși nu se grăbesc nicăieri.

Oare io din ce categorie fac parte?

Din oricare aș face parte, promit că pe viitor să fac numai bine pentru sufletul meu și al vostru începând cu Anul Nou care vine cu pași repezi și hotărâți.

La mulți ani, oameni buni și fericiți!

Tavalugul Serban Huidu

Domnilor ziaristi de cacat,

Stiu ca va doare-n pula de tot si de orice,  si ca va bucurati ca niste sobolani la vederea unui cadavru in momentul in care se intampla ceva rau, mai ales cu un personaj public –  cu cat mai iubit cu atat mai bine pentru voi. Stiu ca in felul asta de degradare in care ati ajuns, tarati dupa voi in hrubele indolentei si ale ignorantei toata suflarea asta romanesca care deja pute a latrina comunala.

Stiu ca sunteti niste muritori de foame in cautare de subiecte SENZATIONAL- e, ca aproape toata presa de proasta calitate din Romania este pe butuci si ca va asteptati unu’ pe altu’ sa cadeti cat mai rau.

Dar, daca mai aveti un dram de frica de divin, un dram de omenie, opriti tavalugul asta in care il tiriti pe colegul, pe profesionistul si mai ales pe OMUL, Serban Huidu. Lasati justitia sa-si faca treaba si NU MAI MINTITI!

Dragi prieteni,

Serban Huidu este omul care a FACUT  in Romania aproape  singura “baricada” in calea prostului gust, a ipocriziei, a manelizarii, a otevizarii, a PROSTIEI.

Serban este cel ce a crescut multe familii in jurul lui si care “a facut” continuu. Daca Serban Huidu nu va mai fi lasat sa faca, Romania va pierde inca un OM – si nu mai sunt multi care au ramas aci.

Serban este magnetul de oameni de calitate care ne apara de ei: aia de dau acum cu noroi folosindu-se de un accident care se poate intimpla oricui, fereasca Dumnezeu!

Toate energiile prostilor (pentru ca sunt multi!) s-au dus la el si i-au facut viata un calvar din doua intamplari groaznice prin care a trecut FARA SA MOARA, asa cum si-ar fi dorit toti deranjatii aia de au URA pe el.

Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei trei oameni nevinovati care au murit in acea tragica zi de octombrie! Dumnezeu sa-i ierte pe cei care au dorit asta si Dumnezeu sa-l apere pe Serban care trece cu greu aceste zile si care trebuie sa stie ca noi suntem langa el, ca ne pare rau, si ca il sustinem sa nu cada, in asteptarea valului pe care trebuie sa-l ia in piept.

Domnilor ziaristi adevarati,

Incepeti lupta cu politicienii responsabili cu drumurile proaste in care se zbate romanul de rand fara girofar, indiferent ca are Mercedes sau Logan.

Dragi soferi romani,

Ca si fronda la ce s-a intamplat si la ce se intampla, nu va mai dati la o parte in fata coloanelor oficiale cu girofar. Sa mearga si ei in traficul asta, da-i in pla noastra! Credeti-ma ca pentru satisfactia pe care o veti avea…  amenda merita!

In deplinatatea facultatilor mintale si umane,
Al Dumneavoastra, Mihai Margineanu

Cercei in nas si-n buric

N-ai cum sa arati c-ai fost in Spania sau Italia daca nu-ti bagi un cercel in buric si unu’ in nas.

Nici asistenta de teve nu te poti intitula daca n-ai un cercel in buric pe care sa-l arati in revistele paparazzilor dupa ce iesi din piscina uda, ca poate doar, doar te-o vedea un burtos cu lovele facute la pacanele si te-o lua de nevasta intr-o viata mai usoara din punct de vedere al cafelutei cu fetili la locul de fite plin de vuitoane feic si baietasi cu ochelari de soare noaptea.

Nu poti trai linistita daca nu isi rup gitu’ dupa ce treci tu, toti cocalarii de vitan barzesti care sa te fluiere pe sapte  –  pe buna dreptate de altfel, la sarfutisul pe care il raspandesti odata cu parfumul scump (cadou de ziua ta de la o prietena) cand treci pe acolo si lasi o dara de praf in urma, ca ateveul. Si dureros este ca dai impresia ca te deranjeaza reactia (normala din punct de vedere hormonal) al golanilor insirati si spargatori de samanta de floare (5 lei pumnu’ !)  cand fac remarci inofensive gen: pisi, pisi , singurica, singurica! (chiar, oare exista cineva care a futut cu acest text de cacat!).

Pe mine altceva ma intriga si ma face sa le invidiez pe fete astea: nu le-o durea, ma tata cand isi baga tot felu’ de prostii in corpul lor, de la fiare indoite pana la plastice si chimicale facute sa le umfle? Ca la ce capacitate de a suporta durerea au ele, nasterea ar trebui sa fie ceva banal…

Munca nu ma face mai nobil

Munca nu ma face mai nobil!

Nu iubesc deloc munca, in ciuda doctrinelor bagate pe gat cu forta de catre conducatorii Societatii. 

Munca este mijlocul prin care noi supravietuim avand in zare speranta unei plaje cu palmieri si flori, unde am putea lenevi alaturi de o bruneta cu parul lung si un cocktail colorat in patru.

Munca ne face mai uituci, mai docili si ne indeparteaza de telul nostru real, care este acelasi pentru toti cei 6 miliarde de roboti semiindustriali, soldati sau sclavi moderni, astia de ne numim noi oameni si care credem ca avem drepturi; (ce ciudat, oamenii ofera asa-zise drepturi ale omului, oamenilor!). Cu cat oamenii muncesc mai mult si mai greu, ei sunt platiti mai putin si mai rar. Ati vazut vreodata vreo statuie a unui plugar sau a unui sondor? Sau a functionarului public?

Cert este ca, cu toata ura ancestrala cu care creditez eu munca, de o luna muncesc pe rupte. Dar am niste satisfactii enorme (acuma, nici nu sunt sigur daca munca mea se poate numi chiar munca, tinand cont de faptul ca io ma distrez maxim ) :

De luni pana joi filmez ca actor intr-un serial de mare comedie pe care cea mai tare televiziune il face. Dupa ce termin ziua de filmare, fug in studio si fac muzica pentru serial. Am facut niste piese de mi-e mai mare dragul sa le cant.

Dupa ce le inregistrez, vin magicienii Kiba si Motanu si le masterizeaza de nu se vad! Asta nu inainte de a ne certa ca la usa cortului din pricina feluritelor viziuni pe care le are fiecare.

Miercurea am hotarat: repetitii cu toata lumea–n par. Asta ca sa fim mai buni si mai muzicali. Astfel, am repetat toate neincercarile de pana acum: piese celebre dar in engleza (!!!), piese mai putin cunoscute si in romana, cantece populare uitate (romanesti si tiganesti)  si comicarii dupa cantaciosi care se dau destepti in cap.

Astazi, de exemplu, il astept pe Marius Mihalache cu timbalul mic sa tragem un “fiuciurig” ca se poarta (ha! ha! ha!) la cantecul meu “dragostea rurala”. Si credeti-ma pe cuvant ca a cinta cu Mihalache e mare bucurie!

La sfarsit de saptamana, prin asta intelegandu-se joi, vineri si sambata ne cantam ca dracii aia rai. Maine, adica joi, facem la Tribute un spectacol (oarecum nou) care se numeste “Repetitie cu public”. Sambata cantam si duminica ma duc pe munte cu bicicleta…

Aeroportul Baneasa – o drama romaneasca !

“Bine ai venit in Romania! Aici lucrurile simple se complica al dracu’ de tare!” –spune soferul de pe cele 2 autocare din Aeroportul Baneasa.

Sa presupunem prin absurd ca–ti cumperi bilet low cost planuind o excursie roamantica la Barcelona – cel mai frumos oras din Spania, dupa cum spun unii. De fapt, total gresit – in Spania fiind  sute de orase superbe, iar Madridul este o capitala de imperiu, totusi.

Dar sa presupunem ca vrei sa-i faci o surpriza placuta “lu’ gagica ta” si vrei sa-i rupi imaginatia cu imaginatia ta ducand-o in locuri frumoase si de multe stele. Si avionul este cu plecare de pe Aeroportul International Baneasa.    

Ti-ai facut check-in-ul on-line si te cari la aeroport sa te sui in caruta aia de-i zice avion si sa zbori 3 ore catre destinatia voastra europeana.

Dupa ce te-ai dat jos din taxiul Logan, intri in lumea a treia a anilor ’70.

Totul incepe in sala de asteptare a Aeroportului Baneasa in care sunt inghesuiti pasagerii celor 6 (sase) avioane care decoleaza in acelasi timp spre 6 destinatii diferite. Aproape 1000 (o mie) de oameni care se inghesuie cu simt de raspundere romanesc sa-si bage bagajele (multe) la doar 2 (doua) speriate de angajate ale Aeroportului Baneasa.

Conform procedurii, dupa ce ai depus bagajele ca pe oua, te duci la scanat bagajul de mana – o chestie absolut fireasca tinand cont de numarul alarmant de nasoi defecti la creiere care zboara catre Spania. Dar tot 1000 (o mie) de oameni si tot pe DOAR doua linii d-alea de verificare. Adica, mai pe romaneste, o inghesuiala tiganeasco-romaneasca cu grase si transpirati uitati de dus, cu ciorditori si curve bidinuite si cu cercel in nas (pentru ca nu poti fi curva de Spania sau Italia daca nu ti-ai bagat un inel in nas si unu’ in buric !!!) cu tarani de metropola in trening lucios si asa mai departe.

Conform procedurii, dupa ce ai scanat bagajul de mana, te duci catre PUNCTUL DE FRONTIERA, locul in care se uita unu’ la mecla ta sa vada daca tu esti ala din poza si daca ai voie sa parasesti incinta. Aici sunt aceiasi 1000 (o mie ) de oameni care se inghesuie la fel de tragic ca la bagaje si ca la scanare. Dupa numai citeva minute de lipsa de aer si prezenta (obligatorie) de cacat in aer… ai trecut si de vama si poti intra in sala de asteptare.

Dar… “supriza”! Sala de asteptare este exact cat o sufragerie de vila smechera in care stau aceiasi 1000 (o mie) de oameni de toate soiurile, ca pe vremuri in autogara Filaret.

Usor se porneste catre avionul in cauza, la care se ajunge cu cele doar 2 (doua) autobuze ale Aeroportului Baneasa.

Dar… alta “supriza”: cele 2(doua) autobuze ale Aeroportului Baneasa au 1 (un) singur sofer!

Care, vai de capul lui, incarca ca pe bovine lumea in cele 2(doua) autobuze, intr-o canicula demna de India, cu geamurile inchise si aerul conditionat oprit, si face schimbul de la unul la altul in amuzamentul celor 3(trei) turisti straini (care nu vor mai calca in veci prin Romania) ajunsi printr-o ironie a sortii sa traiasca holocaustul Aeroportului Baneasa.

Dupa o asteptare de numai 15(cincisprezece) minute ajungi la avionul roz si te convingi cu putere ca desi e roz, un avion poate sa zboare.

Ajuns in avion constati cu stupoare ca batalia pentru locuri (la liber) este mai a dracu’ decit aia din Aeroportul Baneasa si alergi sau esti alergat din spate catre 2 locuri pe randuri diferite – tu si cu “gagica ta “.

Odata ajunsi in avionul roz, mai constati un lucru ingrijorator, cel putin pentru un detinator de peste 1.80 m inaltime: scaunele nu prea au loc intre ele ca sa introduci cuminte propriile-ti picioare pe care nu ai voie sa le misti pana la destinatie.

Si gata… dupa ce te zdruncini un pic, ajungi la Barcelona.

Dar trebuie sa te si intorci acasa, ca doar n-o sa ramai pe capul oamenilor alora – ii au si ei pe ai lor. Si sunt destui!

La intoarcere, aterizezi pe acelasi Aeroport Baneasa unde, exact ca la plecare, pe langa avionul tau mai aterizeaza inca 6(sase) avioane din diferite locuri.

Asa ca, scara la avion nu se monteaza decat dupa fix 20 de minute, ea fiind 1 (una) singura care trebuie pusa la toate avioanele.

Dupa ce cobori esti introdus in acelasi autocar cu ½ sofer in care esti obligat de autoritatile de cacat ale Aeroportului Baneasa sa astepti inca 15 minute pina se elibereaza coada de la verificarea actelor.

Dupa ce cobori din autocarul cu geamurile inchise in care sunt 150 de oameni respiranzi, trebuie sa stai la coada de verificare a identitatii care are ca protagonist 1 (un) singur vames controlor. Inca minim 20 de minute de relaxare. Ha!

In sfarsit ajungi sa-ti iei bagajele. Dar nu au aparut ca este 1(un) singur operator de bagaje care nu poate mai mult. Inca 20 de minute!

Felicitari, tocmai a trecut o ora si 5 minute de la aterizare, adica un sfert din timpul zborului Barcelona – Aeroportul Baneasa.

In schimb, cei care au venit sa te ia de la Aeroportul Baneasa, s-au batut deja cu “badigarjii” de la Romprest care, desi au parcarea blocata de 2 ore fluiera nervosi si continuu in momentul in care te-ai oprit cu masina in orice alt loc decat parcarea blocata.

Cei 500 de oameni care asteapta inghesuiti pe un trotoar, murmura la unison injuraturi la adresa OFICIALILOR  Aeroportului Baneasa care isi bat joc si se pisa pe ei din birourile lor cu aer conditionat si cu parcare preferentiala in locuri ascunse din acelasi Aeroport Baneasa.

Rugaminte pentru cei ce trebuie sa auda:

- institutionalizati-i pe responsabili cu modernizarea Aeroportului Baneasa, pentru care tocmai s-au platit de la bugetul Statului suma modesta de 100.000.000 (o suta de milioane) de euro!

- dati-l afara pe actualul director al Aeroportului Baneasa, care nu merita sa fie nici macar administrator de bloc!

- concepeti niste locuri de parcare! “Oamenii e rai, are masini si merge cu ele!”

PadinaFest … si restu’

Pe la 14 ani m-am lasat atras de munte, bocanci, corturi de creasta, sac de dormit cu puf, jambiere sa nu dea vipera, pioleti si opturi,  rucsac de 120 L cu cadru si fara, ceaun la foc de vreascuri, ploi mocanesti de cate 5 zile. Mai incolo mi-am dat seama ca oamenii tac cand incep eu sa cant si am tinut urechile deschise cand se iveau voci si cantece noi prin cabanele care ne gazduiau sau cand cineva vorbea despre teorii muzicale.

Am batut la picior multi munti si m-am catarat (mai cu frica, mai cu prudenta!) pe o gramada de trasee de alpinism. Am inceput toate astea in Poiana Padina, acest loc atins de Dumnezeu de la poalele Babelor, loc de rascruce in traseele montane de exceptie din Bucegi, Piatra Craiului, pana spre Fagaras.

Padina are mai multe cai de acces: drumul forestier de la Moroieni, pe linga Scropoasa si cariera de piatra. Cu telecabina sau pe jos pe Jepii Mici (sau Mari) de la Busteni pana la Pestera.  Sau pe Dichiu – alt drum forestier -  ce pleaca de la Cuibul Dorului,  trece prin Sa, apoi pe linga Zanoaga si Bolboci, merge pe langa lacul de acumulare (plin de pastravi !), lasa Cheile Tatarului in spate si se opreste la Schitul Pestera –  ctitorit de Voievodul Mihnea cel Rau al Tarii Romanesti.

Ceausescu a facut un hotel exact la finele telecabinei, pentru acei oameni care nu-si permit sa bata muntele cu piciorul si a mai lasat patru cabane mizere dar foarte ok pentru noi astia lipsiti de fitele confortului clasic: cabana Padina, Bolboci, Zanoaga si Scropoasa.

Accesul destul de greoi pe drumul forestier a facut ca soferii de Dacii sa renunte la aventuri pe drumuri care nu le asigurau pivotii si bucsile si asa prea uzate, asa ca Rezervatia in care isi faceau veacul montaniarzii fugiti din galagia si noxele oraselor, era un loc linistit in care ursul umbla liber, vipera statea in banca ei pe linga Turnu Seciului, Ialomita cea limpede si repede izvorita din Pestera Ialomitei, era mai curata  ca lacrima de copil.

Prin ’96 se zvonea ca niste nemti au concesionat muntele si vor face o partie de schi. Tot omu’ normal s-a bucurat la gandul ca iarna vom putea schia fara sa ne mai inghesuim in Mamaia schiului – Predealul sau Sinaia. Nu s-a intamplat nimic, evident! In schimb s-a mai construit o cabana – Diana, cu destul de mult bun simt. Buuuun!

Dupa anul 2000, s-a dezvoltat un alt sport aflat in stare latenta la noi (din lipsa de lovele!) si anume mountain-bike –ul sau cursele de biciclete pe munte, pentru aia care detesta limba engleza.  Pe drumuri forestiere sau nu – functie de agregatul cu care te dai. Astazi, daca mergi pe Padina o sa vezi zeci sau sute de oameni care pedaleaza ca nebunii, in sus si-n jos pe carari de munte, cu biciclete care mai de care mai scumpe si mai performante. Si asta e bine!

 Dar:

O minte diabolica sau (doar) lipsita de vivacitate, a gandit ce nu trece prin cap decat unui imbecil notoriu, si anume: a asfaltat  pe o singura banda drumul forestier numit mai jos, Dichiu , facand astfel rezervatia naturala de care tot vorbim, foarte accesibila romanului de rand.

Si dupa cum stim, romanul de rand este bolnav cu gratarelul! Oriunde si oricind, cu orice si stropit din abundenta cu bere (la pet!) alaturi de o manea eleganta in boxele cu subufar de la Loganul nou. Asta nu mai e secret pentru nimeni si ar fi bine sa ne bucuram ca exista si oameni d-astia care in fiecare luni dimineata pleaca la un servici de cacat, unde trebuie sa dea limbi meschine sefului de tura care, de obicei, e mai prost ca el. Cine ne-ar mai ostraciza la ghisee, daca toti am asculta Bach?

In schimb, nu ne mai bucuram cand romanul cu burta plina de mici si bere la cutie, intra cu bocancii plini de noroi in Raiul numit rezervatie naturala, in locul in care in loc sa respiri aer curat tragi pe nas caramizi de praf  si gaze de la miile (si cind zic “miile” nu exagerez !) de masini care transporta grase cu parul permanent, imbracate in trenunguri ABIDAS, care spala castroane de salata si chilotii copiilor precum si ai animalului cu burta, in raul (odata!) limpede, in care se si caca, pentru ca pana la cabana e cale lunga. 

Intr-un film romanesc celebru, un mare actor spunea: “Ba, americanu’ e al mai prost om din lume!”

Si eu ma intreb daca americanul da voie grataragiilor cu privirea goala, sa intre in parcul rezervatie Yellow Stone? Cred ca nu!

Si ca sa se futa de tot caruta, iata cum s-a luat modelul Vama Veche, cand boi ca Mircea Toma au salvat Vama de-au ingropat-o-n gunoaie.

Asta se intampla acum in coltul meu de Rai, napadit de pet-uri, noxe de diesel, praf de inghitit si de aruncat in ochi.

Si daca vine cineva la mine (cu tupeul specific prostiei!) si ma intreaba daca am vreo solutie alternativa, promit sa i-o dau (gratis). Ca sa nu se inteleaga gresit, o dau chiar acum, ca-i mai simplu:

Cu banii pe care-i cheltuiti ca sa asfaltati 27 de km de drum forestier se poate monta (usor) o telegondola – pe modelul celor din statiunile de schi – care este in stare sa transporte mii de oameni pe ora.

Accesul cu masina sa fie permis NUMAI celor care se campeaza in rulote si pentru care trebuie facuta infrastrucura de rigoare.

Toate spatiile de campare sa fie taxate cu o suma modica cu care se poate asigura functionarea WC-urilor in care sa se cace omu’ normal precum si prietenii lui betivi.

Transportul de la gondola pana la locatiile de cazare sa se faca NUMAI cu vehicule trase de caii de pe munte (pentru ca la Padina, este si o herghelie destul de mare). In felul asta luati banii turistului si pe cablu si pe caruta. Basca se mai multiplica si locurile de munca din zona!

Organizat un serviciu de jandarmerie – salvamont care sa amendeze turistul imbecil care arde lemne in locuri nepermise si care pescuieste fara permis sau care asculta muzica la maxim in sufletul muntelui.

Si-n felul asta se si autofinanteaza serviciul respectiv, pentru ca tarani de amendat sunt peste tot.

Incurajati TOTI agentii turistici din zona sa – si ridice standardele de cazare si masa la minim 3*.

Va dati seama ce zice turistul strain despre un loc in care nu se intra cu autovehiculul motorizat?

Si abia dupa asta trebuie organizat un festival de muzica care sa aduca turisti de buna calitate, care sa tranforme turistii necivilizati intr-unii civilizati si din care sa castige toata lumea, inclusiv muntele meu!

Cu tristete,

 Mihai Margineanu

Amsterdam

In cartierul rosu din Amsterdam, pe o straduta ingusta plina de vitrine in care diverse domnisoare dezbracate la piele te invita languros sa treci pe la ele ca sa-ti suga niste lucruri, alaturi de doi gianchitzi care borasc intr-un canal, care tocmai au iesit de la un teatru porno unde un transsexual a futut o broasca si un caine dingo, pe aceasta straduta, doi englezi (misto) mergeau alaturi cu cate o bere in mana – regulamentar.

Si totusi nu atat de regulamentar pentru ca doi garcea cu cashchete tocmai i-au acostat si i-au apostrofat ca este ‘iligal’ consumul de bere in Red District, pe strada.

Mesaj catre autoritatile olandeze: Frate, traiti ca intr-o comendie burleasca, stupizi aroganti crescuti in frig!

Andrei Radu – zis si Andrela