Cel mai bun pret la lenjerii pat din bumbac,3d,bumbac satinat

Atenție la oamenii mici

Astazi m-a sunat o jurnalistă să mă întrebe ce mă deranjează la mine.

În condițiile în care, mă deranjează foarte multe lucruri la mine, i-am răspuns “politically corect” că mă deranjează faptul că uit să cam plec acasă atunci când petrec. Și ca sunt și coruptibil pe deasupra, adică îi mai corup și pe alții să-mi urmeze.

De fapt, cel mai mult mă enervează la mine că dau prea mult credit anumitor așa-ziși oameni pe care-i las să inspire și să se inspire din înțelepciunea vieților trăite frumos ale grupului meu de adevarați oameni. Și chiar dacă remediez problema asta, tot o fac prea târziu, când infecția necesită antibiotic.

Avea dreptate tata când m-a sfătuit: “… Nu lăsa pe cineva de care nu-ți place să stea lângă tine, că te strică sau îți strica!”. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe tatăl meu!

Așa că, de azi încerc să fiu maaai atent la noii veniți, mai pretențios la nivele intelectuale și mai necruțător cu zgârciții! Și vă urez și vouă același lucru.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

July 2, 2012
Atenție la oamenii mici

Din București, cu dragoste

Sunt tot mai des întrebat:

-         Tu ești bucureștean-bucureștean?

Răspund de fiecare data la fel : “ –Da, sunt bucureștean din părinți bucureșteni și din bunici crescuți în București .“

Și imediat după aia aud aceeași replică:

-         Ciudat, eu aveam altă impresie despre bucureșteni! Tu ești  mișto!

Oamenii din orasele de provincie cred că bucureștenii nu fac parte din rasa humanoido-sapiens, că sunt niște jivine din punct de vedere al caracterelor și că viața în București este una extrem de grea.

De exemplu , în Timișoara bucureștenii sunt poreclii “mitici”. Dacă întrebi un timișorean de unde vine porecla asta nonsensuală, habar nu are să-ți răspundă. În Botoșani mi s-a reproșat cândva, că  șoferii bucureșteni claxonează orice masină cu numere BT. Brașovenii, care se cred un pic arieni (chiar dacă provin din alte părți ale țării) spun convinși de adevărul suprem pe care-l dețin, că Bucureștiul este o hazna cu oamenii din ea.

Ce porcarie!

Vreau să le șoptesc ceva celor care nu știu răspunsul la întrebarea:”de unde vine porecla miticilor?”.

Mateiu Caragiale dă raspunsul în Craii de Curte Veche: “…orașul Bucureștilor este patronat de Sf. Dumitru, de unde și porecla orășenilor de mitici…”.

May 31, 2012
Din București, cu dragoste

Mitocănia bate evitismul

Eu nu plec de acasă la ore de maximă aglomerație, nu-mi pun “meeting-uri” în miezul zilei, nu mă grăbesc la vreo afacere importantă cu vreun domn îmbrăcat în costum scump, evit transportul în comun, nu merg la Carrefour în weekend când toți gură-cască ies la supermarket ca la muzeu, merg la schi în cursul săptămânii, merg la mare în cursul săptămânii, merg la bazin numai dimineața de la 10 încolo, nu ies cu copiii în Herăstrau duminica, nu merg la “all-inclusive” în vacanțe, evit orice tip de organizare, nu plec în concediu în august, nu port ceas scump pe post de bijuterie, iar mașina mea (adică, aia cu care mă învârt de colo-colo) a depășit 200.000 de km, evitânt să fiu “sclavul ultimului model”.

Practic, mi-am dezvoltat un comportament pe care l-am autodenumit: comportament  evitist.

Astăzi în schimb, m-a mâncat in anus și-am acceptat să mă întâlnesc cu o prietenă la Mall Vitan ca să facem schimb de ceva acte.

Eu stau în Băneasa și astfel am fost nevoit să travesez orașul (1h) pe artere circulate și pe străduțe mai puțin circulate (fiind un fin cunoscător al Bucureștiului, mă descurc de minune pe străduțe).

După 35 de minute de mers, pe la Intercontinental, mi-am descoperit latura maidaneză a firii mele evitiste. Am fost pe punctul de a coborî din mașină spre a-i da două “bucăți în gură” unui transpirat dintr-un Espero care mergea pe toate benzile de pe șosea în timp ce vorbea la mobil și fuma (cu cealaltă mână!) . Culmea tupeului, mai și claxonează ca dispratul la semafoare. Mi-am zis că nu-i frumos din partea mea să fac asta și n-am făcut-o!

Mai încolo, pe la Udriște, o grăsuță infectă, nu mult peste 25 de ani, în timp ce vorbea la telefon a tăiat linia dublă continuă (încurcând TOATA circulația)  spre a întoarce cazanul de fier pe care, cu nepricepere îl conducea, într-o directie necunoscută. M-am oprit în fața ei, neavând unde (dracu’!) să ma duc, moment în care grăsuța infectă mi-a arătat degetul mijlociu, umflat și soios de la carnea de porc pe care o îngurgitase mai devreme. Am avut iar o dilemă! Să cobor să-i fut una grăsuței, să-i înfig pixul Parker de metal  (pe care cu drag îl port la mine) în cauciucul din față dupa care să o scot din mașină și s-o sodomizez (anal:)!) în fața celorlați participanți la trafic. Mi-am zis că nu-i frumos din partea mea să fac asta, și n-am facut-o!

Plecând de la prietena mea cu care am schimbat acte în parcarea de la mall, perpendicular pe șina de tramvai care străbate Vitanul, un alt meseriaș cu un Touareg, întorce brusc și dintr-o dată se bagă pe strada în viraj de 180 de grade, timp în care toți care veneam din față am pus frâne speriate pe caldarâmul ud de la ploaia care cădea din abundență. Ajungând la semaforul de mai încolo, m-am uitat nevinovat la fața șoferului (de curiozitate!). Era un băiat de vreo 45 de ani, cu siguranță însurat de timpuriu, îmbătrânit devreme pentru vârsta lui, cu un început de burtă și de chelie, care fuma (evident!) o șmecherească țigară. Vădit deranjat de privirea mea curioasă și știind că mă deranjase 10 secunde mai devreme, s-a rățoit la mine. P-ăsta nu l-am iertat, și ținând cont că mâncam o înghețată, am deschis geamul și i-am aruncat-o pe cămașă, prin geamul lui lateral deschis ca să mă ia la perpulis. Am vrut să i-o arunc în față, dar n-am nimerit.

A rămas încremenit, neașteptându-se la gestul meu mitocănesc! Dupa ce i-am zis lucruri frumoase despre familia lui, de la maimuță până la pentium 8, am demarat, fiind foarte nervos pe mine pentru că am cedat tentației draconice de a mă coborî la nivelul de jos al evoluției.

Mi-a trecut când am ajuns lângă piața Domenii, pe lângă care nu se poate trece de mașini parcate (inclusiv în stațiile RATB). Astfel că drumul pe B-dul Mihalache se îngustează la nivelul unei jumătăți de bandă în dreptul refugiului de tramvai. Pentru că diverși “oameni” își parchează pe avarii mașinile ca să cumpere repede ceva din piață, încurcând astfel tot traficul.

Și poliția rutieră?

Poliția rutieră e ocupată cu coloanele oficiale ale căcănarilor din politică, cu intersecțiile pe care le încură și cu căutarea de locuri ascunse în care să se “tupilească” cu radarele ca să ne prindă pe noi, ăștia contravenționiștii de 65 la oră. În loc să pornească pe străzi și să împartă milioanele de amenzi, parcaților cu curu’.

Și ca să fie încununată cu succes ziua, la intersecția Straulești cu Ionescu-Sisești, în fața unui baritai panoul eletoral: Chiliman – Cu aceeași implicare – zace de vreo 2 luni o groapă de-ți rupe amortizoarele. Evident că e plină cu apă și n-o vezi! Noi ăstia din zona o știm, că d-aia mai avem cauciucuri.

Chilimane, io n-o sa te votez,bă! Cu toată implicarea ta, n-ai fost în stare să termini o stradă pe care ai început-o acum 4 ani, care a costat până acum (după informațiile de site-ul primariei ) ‘fro 60 de milioane de euro. Are doar 4 km și se numește Ionescu-Siseti. Un pic mai scump decât autostrada București –Ploiești.

May 25, 2012
Mitocănia bate evitismul

Șerban Ionescu are nevoie de mine și de tine

Șerban Ionescu  a intrat în viața mea cu o găleată de curent – continuu sau alternativ- nu mai știu exact!

Apoi l-am urât în Ion, blestemul pământului și l-am iubit în Imposibila iubire. L-am văzut jucându-l pe Sofron în Pădureaca lui Nicolae Mărgineanu (deși ne cheamă la fel nu avem nicio legătură de rudenie) alături de marea frumusețe Manuela Hărăbor.

Recent, m-am bucurat că televiziunile își impun să lucreze și cu oameni de valoare și că producțiile românești au incluse în distribuție actori mari ca Pelicanu’  și nu (doar) personaje “mondene”. Astfel că l-am văzut în războiul din Om bogat, Om sărac după care mi-a dat valorile peste cap în Fetele Marinarului, în care i-am urmărit personajul de la cap la coadă.

Eu nu pot înțelege de ce un tratament al unei boli (oricare ar fi ea!) costă mai mult decât își poate permite bugetul unei primării de provincie, de ce plătim taxe de sănătate și unde morții mă-sii se duc banii, de ce se plătesc medicamentele în spital la preț de farmacie de lux sau de ce mori dacă nu ai bani să-ți tratezi gripa?

Și ca și cum și-ar afișa impotența în cazul stării ciudate în care se află sănatatea românească, Guvernul s-a angajat că plătește suma necesară tratamentului! Ha! Ha! Ha! Guvernul ar trebui să aibe grijă să nu se ajungă în situații în care el trebuie să ia asemenea decizii. Și să înțeleagă că nouă nu ne trebuie un pește, ci o undiță!

Noi ne strângem luni seara la Silver Church să cântăm, să încasăm bani din bilete și să-i plătim astfel domnului Șerban Ionescu, Pelicanu’ pentru prieteni, un pic din datoria pe care o avem la dânsul pentru că ne-a îmbogățit spiritul timp de niște zeci de ani.

Noi suntem:

Eu cu toată trupa mea, Bere Gratis, Vunk, Vița de Vie și Lucian Viziru (care a avut inițiativa și care organizează evenimentul)

Gândiți-vă la ce ați fi făcut dacă viața lui Amza Pellea era în mâna voastră!

Mihai Mărgineanu

May 18, 2012
Șerban Ionescu are nevoie de mine și de tine

Calitatea poporului meu

Marea noastră calitate,  nu este, nu este neaparat aia c-am fi un popor inventiv și inteligent. Că doar  este  cunoscut faptul că mari invenții care au schimbat lumea au fost făcute de români: carburatorul, pompa de injecie diesel (Gogu Ștefănescu), motorul cu reacție (Henri Coandă), principiile de bază laser… țuica de prune!

Marea calitate a poporului nostru nu este neaparăt dată de faptul că în doar o sută de ani, ne-am pricopsit cu o literatură atât de valoroasă, cu care multe popoare ar dori s se mândrească. Că doar Negruzzi, Alecsandri, Maiorescu și Eminescu n-au trait degeaba; ei au pietruit drumurile, care  mai târziu au fost  bătute  cu atâta  grație și artă Ileana și Romulus Vulpescu sau de Nichita și Dinescu, de Păunescu sau Sorescu și atâția alții pe care nu–i pot aminti aci.

Și totuși marea calitate a poporului ăsta frumos nu e dată de marii Oameni care au uimit întrega planetă  cu puterea și talentul lor, ca sportivi de talia lui Patzachin sau Nadia, Gică Hagi sau legenda Gică Popescu, Dan  Grecu sau Ilie Năstase. Ei au punctat și au stabilit niște standarde… mondiale.

Marile defecte ale poporul meu nu constau în faptul că o mână de țigani analfabeți fură prin Italia și Spania, pentru că legislația de acolo este prea blândă cu ei sau pentru ca sunt pur și simplu, animale. Nu se poate generaliza defectul ca fiind al unui popor când un burtos puturos cu privire speriată, își trimite copilul la cerșit pentru că el este beat și ramâne fără bani de vodcă. Poate că defectul cel mai mare constă în faptul că ne vorbim singuri de rău, și că nu mai avem niciun respect pentru valorile naționale.

În schimb, MAREA  calitate a  poporului meu este una cadorisită de Dumnezeu, și în acest fel, indiscutabilă, aceasta fiind   DIVERSITATEA.

Suntem poporul atins de Divinitate ca fiind cel mai divers din lume. Nu semănam frate cu frate sau soră cu soră. Suntem diferiți, din fericire și datorită acestui lucru am dăinuit peste timp și spațiu.

Nu poți spune despre român că este într-un fel, decât la nervi și supărare pe clasa politică.

Românii sunt atit de diferiți încât aci găsești cele mai ale dracu’ contraste,  pe care oricât le-ai căuta nici măcar n-o sa le întrezărești în Germania sau Franța – unde numitorul comun și-a făcut demult treaba.

După studiile făcute de marile companii multinaționale (atât de hulite de omul deștept!),  s-a  ajuns la concluzia că suntem cel mai coruptibil popor din Europa. Adica: toți experții care au ajuns să lucreze în România s-au adaptat atât de tare la stilul nostru de viață încât companiile îi “casează” după maxim doi ani. Ei ajung să nu mai muncească atât de mult (după cum le-ar cere draconicul plan pus la punct de “specialiști “), se căsătoresc cu românce, se împrietenesc la cataramă cu românii, se apucă de băut, de fumat și încep să capete, puțin câte puțin, un alt sens. Probabil, unul mai UMAN.

A doua mare calitate a poporului meu este dată de copiii lui.

De voi, școlarii cu rucsăcel în spate și uniforme haioase, de voi liceenii teribiliști – care aveți încă, din vina noastră, un pic dată peste cap scara de valori – și de voi studenților, care începeți să vă dumiriți despre ce este vorba în propoziție și să vă dați seama cât e ceasul. Eu am încredere! Voi nu trebuie decât să învățați tot ce vă pică în cale, și să vă dezvoltați ca oameni de valoare. După aceea, succesul vine de la sine!

Și mă repet: eu am încredere în voi!

Mihai Maărgineanu

March 25, 2012
Calitatea poporului meu

Am observat că:

Am observat că:

-         toți grașii beau  NUMAI  Coca cola sau sucuri “naturale”  la cutie de carton și mai niciodată apa plată;

-         în trafic, trebuie să te ferești de șoferii care au ceva pe cap – șapcă, căciula de astrăhan, bașca de maistru;

-         pe stradă nu vezi o grasuță care să nu guste, în timp ce merge, dintr-o gogoașă, pateu, pufuleți, covrigel sau frutti fresh;

-         taximetriștii de la colț te întreabă intâi unde mergi și după aia te salută;

-         la semafor, toți bărbații se scarpină în nas dupa eventualii muci;

-         la teatru este tot timpul o tâmpită sau tâmpit care nu-și inchide telefonul mobil, deși se specifică de mai multe ori asta înainte de gong;

-         de câte ori se așează cineva la masa de la restaurant își aprinde o țigara;

-         la sub 5 grade Celsius, orice femeie care se urcă într-o mașina abia pornită, te roagă să bagi caldură, deși motorul e rece;

-         trei femei la o șuetă vorbesc în același timp despre trei lucruri diferite;

-         doi prieteni care se hotărăsc să ia prânzul împreună vorbesc tot timpul mesei cu altcineva la telefon;

-         dacă plătești bilet de cinema la VIP ești singur în sală;

-         bărbații la 50 de ani de la țară suferă din ce în ce mai des de atacuri cerebrale;

-         dacă te căsătorești, începi să chelești (valabil pentru bărbați);

-         chelitul este un semn al stresului cotidian;

-         dupa ce nasc, femeile devin  nervoase 6 luni, cretine 2 ani după aia, neliniștite încă 17 ani și imediat după aia, soacre;

-         bărbatul lăsat la joacă cu prietenii pe care nu i-a mai văzut de mult se îmbată ca o țigancă cerșătoare și adoarme în taxi;

-         UDMR-ul e de 22 de ani la putere, pentru că românii nu ies la vot;

-         daca ești stresat nu rezolvi problema, ci o agravezi;

-         invidia îl face pe invidios și mai prost decât este;

-         degeaba ai pula mare, dacă nu se scoală;

-         degeaba ai pula mare, dacă tu crezi că-i mică;

-         degeaba ai pula mică;

-         pe Dabija l-a rezolvat grija;

-         suntem o țară plină de Dabija;

-         orice nuntă de la țară trebuie să fie stricată de ăla care se crede cel mai petrecăreț dintre nuntași- sau mai bine spus: la țară este; întotdeauna unu’ care strică nunta;

-         furatul miresei este un obicei plictisitor și care poate avea repercusiuni asupra integrității fetei;

-         gelozia bărbatului este dovada că orgoliul este mai presus decât indiferența;

-         gelozia femeii este pârghia cu care ea își ține bărbatul departe de prietenii buni, jucând faptul că îi pasă;

-         fumatul este un teribilism ce devine imediat o dependență cumplită;

-         orice fumător povestește că are un unchi sau bunic care a trăit 90 de ani și a fumat 3 pachete pe zi. Curios e că în fiecare poveste protagonistul este mort;

-         vodca nu se bea. Ea trebuie băută;

-         dacă divorțezi de una (sau de unu) trebuie să fii al dracului de prost să te căsătorești cu alta (sau cu altu);

-         după ce un artist scoate o piesă memorabilă, imediat un DJ scaote și varianta mixată, pentru iobagi;

-         dacă o piesă muzicală are succes, în două săptămâni apar zeci de copii care nu vor avea succes niciodată;

-         viața este alcătuită din mai multe trenuri către destinații diverse pe care le luăm, din când în când, de pe anumite peroane. Ideea e să te simți bine și fericit în tren, restul nu contează. Și cât ești îmbarcat totul se rezolvă într-un fel sau altul, vorba mentorului meu Teo Trandafir.

March 6, 2012
Am observat că:

Și io cu cine votez?

Îmi displace până la lacrimi orice discuție carageliască despre politică. Sau mai bine spus, îmi displace orice dicuție despre politică și fotbal.

De ce îmi displac discuțiile astea? Pentru că în niciun caz înregistrat de istorie nu s-a produs nimic constructiv din altercațiile  de gen (pentru că ele degenerează subit în altercații), ba dimpotrivă există și riscul de a te lua la bătaie cu cel mai bun prieten  al tău, dacă esti destul de prost să nu te oprești la timp.

În discuțiile despre politică, ca și in traficul rutier, toata lumea crede că are dreptate și că “oponetul” este reprezentantul diavolului.

Dar de câteva zile a înnebunit lumea și numai despre politică, demisii și eventuale remanieri  se vorbește peste tot în jurul meu.

Ca un elev silitor ce am fost pe la toate școlile pe care le-am facut, m-am apucat să mă documentez ca să pot și io să particip, agresiv ca toți ceilalți, la discuțiile politice de la mine din bloc (ca io sunt băiat amărât și stau la bloc!). Și mi-am luat internetu’ la puricat să observ ce dracu’ se întâmplă!

Am observat că au loc proteste peste tot în țară și în străinătate împotriva Guvernului și direct,  împotriva lui Băsescu. Dar am observat, de asemenea că numarul manifestanților este  inexplicabil de mic.

Pentru că toate canalele media sunt pline până la intoxicare cu emisiuni sau mesaje despre asta, am avut material din plin să mă documentez ca un adevărat profesionist în materie (care o fi materia?).

După ce s-au spart oamenii ăia în prima zi de proteste cu jandarmii, m-au amuzat reacțile de genul: să fie proteste fără violențe. De parcă ar interesa pe cineva un protest în liniște. Sau ar lua cineva de la putere vreo măsura în cazul unui protest pașnic? Fără să se spargă măcar o sticlă cu benzină peste vreo mașină a vreunui ghinionist parcat aiurea. Niciodată!

La câteva zile de la începerea protestelor, Ion Iliescu a suferit o operație medicală într-o zonă rușinoasă, din care a ieșit și de data asta învingător. Și i s-a luat un interviu-părere despre evenimentele-protest,  la care el a avut următoarea reacție: “în urma protestelor naționale din Piață, Președintele României și Guvernul  ar trebui să-și dea demisia, dacă asa cere poporul”.  Mi-a venit să vomit la amintirea adevăratei Pieți a  Universității când Domnia Sa, Ion Iliescu ne-a făcut pe toți golani  și n-a catadicsit să plece de la puterea aia cangrenoasă pe care a construit-o timp de zece ani și mai bine, puroi din care au ieșit o seamă de politicieni actuali, foști Prim Miniștri sau actuali Președinți. Ion Iliescu, atunci nu numai că n-a plecat și nu și-a dat demisia de onoare, dar a adus și niște mii de anti-manifestanți minieri din valea Jiului care ne-au batut ca pe niște vite împrăștiate. Dar, probabil că odată cu vârsta i-o fi venit și minte. Sau e doar un demagog bătrân?

E drept ca ne-a razbunat Radu Vasile (ați uitat de el ?) niște ani mai târziu, când s-a umflat iar târița în mineri și veneau spre București să-l scoată pe Cozma din pârnaie și să-și ceară “drepturile”, tot cu bâte și cu lămpașe. Atunci s-a mobilizat plutonu’ unu (care dă bine cu pumnu’) de la Jandarmerie, și mi ți i-au  incins pe mineri pe undeva pe autostradă, de le-a sunat apa în cap și cred că și acum le mai sună.

Dar ce să faci, un popor care nu-și cunoaște istoria este condamnat să și-o repete! Probabil că asta se va întâmpla și cu manifestanții de astăzi din Piață. O să apară un grup organizat și o să-i încingă, repetându-se astfel ce s-a întâmplat acu’ niște ani.

Și în disprerarea mea de a găsi un ceva interesant, m-a frapat  că toată lumea care apare și discută despre protestele de stradă sau putere, este infiorător de înrăită și “îndușmănită”. Mi-este greu să-mi dau seama de la ce nivel începe manipularea sau dacă e vorba de manipulare. E clar că antenele (toate) sunt împotriva lu’ Băsescu și a Guvernului. E clar că toate televiziunile sunt împotriva lui Băsescu (poate B1 mai ține un pic cu el). Toate publicațiile scrise sunt împotriva lui Băsescu, practic toată media este împotriva lui Băsescu.

O fi presa condusă doar de trei oameni adică Voiculescu, Vântu și Patriciu, dar mi-este greu să cred că toată armata aia de jurnaliști angajați în trusturile astea enorme de presă, poate fi obligată să scrie sau să vorbescă cum vor ăștia trei. Deci toată presa scrisă sau vorbită este împotriva puterii și a ajuns o modă să-l înjuri pe Băsescu și pe Boc, bineînteles, cu motivele de rigoare.

E cam nasol sa te dusmaneasca toti presarii!

Ca să-mi fac o părere proprie mi-am luat mobilul  și am început să stabilesc întâlniri cu prietenii mei dintre care unii sunt la putere, alții  în opoziție. Parte din ei sunt la rindul lor prieteni în  viața civilă dar dușmani mortali pe scena politică. Și astfel:

Prietenii mei liberali îmi spun despre putere cum că n-au nicio strategie, conduc țara spre o râpă din care nu mai putem ieși, măsurile pe care le-au luat sunt după ureche și că ne-au facut de râs, la nivel internațional.

Prietenii mei pedeliști spun că măsurile antipopuliste de le-au luat ei cu salariile, cu pensiile cu restructurările de 25% erau urgente și că și-au sacrificat carierele politice mulți oameni luând asemenea decizii.

Prietenii mei liberali spun că Elena Udrea este amanta președintelui și că are toți banii țării pe mână și că-i cheltuie prost și rău intenționat.

Prietenii mei pedelisti spun că Udrea este un bun profesionist și că imaginea pe care a facut-o României este una bună și de neegalat în condițiile în care însusi Alteța Sa Charles face lobby pentru noi (deși io cred că Ministrul Turimului n-are nicio legătură cu declarațiile Prințului).

Prietenii mei liberali spun că Basescu tre’ să plece cu tot cu Guvern.

Prietenii mei pedelisti spun că Guvernul o sa fie demis, probabil, dar că Băsescu a fost ales de trei ori ca președinte – ținind cont ca o dată l-au demis și la referendum (care a costat o avere) oamenii l-au votat din nou – și nu-și dă demisia pentru că niște sute de manifestanți îi cer asta.

Nu prea am prieteni pesediști ca să aflu și opiniile lor de culise, dar îi văd la televizor și îmi pot face o idee clară:

- nu cred că se inventează apa caldă la noi în România în zilele astea de iarna! Este evident că puterea este la putere și nu vrea să plece, iar 0poziția  vrea să-i ia locul cu orice pret, pentru că nu se suportă unii cu alții. Și pentru că grupările astea două nu pot cădea de acord nici în privința culorii căcatului, vom avea parte de el muuult timp de acum încolo…

Exact acum când scriu acest articol  a fost intervievat, la Știrile ProTV,  un manifestant din Piață care a declarat că:  “îi vom judeca pe ăștia exact așa cum a zis domnu’ Vadim Tudor -  Jos Mafia!”. Cu accent pe ultima silabă.

E, uite că asta chiar că mă sperie un pic! Dacă va trebui să-l votez iar pe Iliescu ca să scap de Vadim, io emigrez în Congo.

Deci care-s ăia bunii? Și io cu cine votez, futu-i?

January 25, 2012
Și io cu cine votez?

Miting surd și lege mută

Tocmai s-a dat o lege prin care se impun niște taxe enorme în momentul în care vrei să îți vinzi mașina mai veche de 2004. Indiferent de marcă!

Statul (de fapt, producătorii și importatorii de autoturisme!) spun că legea e bună și că poluatorul platește.

Întrebarea pe care mi-o pun eu este una de bun simț: și ce morții mă-sii  se face cu suma asta enormă  de bani strânsă din taxele de poluare? Depoluează cineva sau ramânem și poluați și cu banii dați ?

‘Izact!

Dragi români ocupați cu mitinguri, bastoane în față și fluierături haioase pentru cei ce vă pun acolo: în timp ce voi vă dădeați de ceasul morții în frig, udați de tunurile de apă și înlăcrimați de gaze, Legislativul a dat (și el în acest timp!) o lege prin care vă obligă să vă cumpărați mașini noi o dată la 5 ani și pe cele vechi să le dați la Remat pentru că de vândut n-o să mai puteți.  Ca să vinzi o Dacie din ’92 trebuie să plătești taxa de înmatriculare de 6500 de euro.

Să nu vă gândiți că o sa mergeți cu alea vechi! Nuuuu! Ele sunt făcute și calculate să cadă în maxim 5 ani!

Deci, să ne orientăm către căruțe și cai, până nu se gândesc ăștia să ne impoziteze și surâsul sau să înlăturam adevarații noștri  dușmani: multinaționalele și  ‘politicienii de afaceri’.

Până atunci vă  urez și îmi urez: supraviețuire și nervi tari.

Mihai Mărgineanu – nebun ‘delegat

January 18, 2012
Miting surd și lege mută

Vacanța de iarnă

Am stabili cu Florin (Ionescu) că pe 2 ianuarie 2012 să ne întâlnim în fața casei, cu mașinile pline și gata de drum și să plecăm (dracu’) în vacanță, că ne-o fi ajuns și nouă atâta distracție. Zis și făcut!

Cu norocul meu proverbial am făcut 3 ore pân’ la Sibiu și iată, că pe la ora 1 dădeam ‘buletinili’ la controlul făcut de ungurii simpatici de la vama. Pârtie tată, că venim!

Când am intrat în Ungaria ne-a venit în cap o întrebare: oare cum e să te știi tot timpul pe ultimul loc? Cum e să știi că tu ești cel mai prost din curtea școlii și că nici nu faci vreun efort să scapi de asta? Și mă refer aci la toți responsabilii ultimilor 20 de ani, cu șoselele astea atât de disputate și discutate.

Ungurii ne-au dat, din nou, cu fum în nas venind cu autostrada lor până-n buza Românicăi, doar, doar s-o sinchisi careva să o unească cu a nostră. Dar care a noastră?

Poate vă gândiți că a face o autostradă (atât de necesară!) e ceva extraordinar de greu? Dați-mi voie să vă contrazic cu date și școli de specialitate! Este mai ușor să întinzi o șosea decât să construiești orice altceva! Păstrând proporțiile, e mai ușor să faci autostrada decât să ridici un chioșc de covrigi după toate normele impuse de primăria de sector. Dar e mai scump, deși n-ar trebui!

Închipuiți-vă că toți ‘mafioții ăștia a lui Vadim, de-a lungul anilor și bazat pe informațiile dinăuntru și-au cumpărat terenuri pe unde știau că va fi construită autostrada. Și tot ei au vândut terenurile cu niște profituri uriașe pentru orice standard.

Dar problema nu e asta! Treaba lor și stresul lor! De ce dracu’ nu avem șoseaua? Ăștia și-au luat lovelele, și-au împărțit cașcavalul și noi tot pe dene unu în spatele tirului mergem.

În Ungaria nu ne oprim să cumpăram nimic pentru că ei încearcă să ne păcălească tot timpul la cursul valutar. Așa că, apa și ciocolata din țară, vigoana pe drum și bine te-am găsit Austria. Am traversat Ungaria în 4 ore jumate, adică ‘fo 500 de km (aproape distanța București Timișoara: 10 ore ).

După o petrecere și o beție vieneză la prietena mea Rodica Guja acasă (expat în Austria și manager de proiect la Raiffeisen banku’ lor) ne-am cărat cu amiaza în cap către Karltenbach unde ne așteapta hotelul, 200 de km de pârtie (adică cât avem noi autostrada în România au ăștia pârtie într-un sătuc din județu’ Zillertal), vinu’ fiert, țuică de pere cu para în ea, chitara de la bar și piscina descoperită și cu apa caldă. Ne-au primit ca nemții… in hol!

Răzvan stă la un etaj mai jos. Așa a căzut la sorți!

Dimineața ne-a prins cu o ninsoare ca la vadu lat, dar cu toate astea zăpada era bătătorită semn că băieții ăstia nu glumesc când fac turism montan. Am văzut 12 ratracuri într-un garaj subteran (la altitudinea de 1900 m) și mă gândeam la băieții ăia de la telescaunul din Sinaia care încep să strânga scaunele de la 3 jumate, deși programul este până la 4 jumate. Le strâng așa de devreme pentru că ei trebuie să plece la 4 jumate, nu turistul care-i dă pită și salam pentru copilași.

Șocant este că nu a ajuns nici o mașină 4×4 la baza pârtiei, deși este un drum asfaltat de jos, care mai e și deszăpezit.

Șocant mai este și faptul că nu vezi nici un șmecher de genu’ predelean sau sinaian loco, care să facă pe ciumegul la coadă la vin (scuze, dar nu e nici o coadă la vin!de fapt, nu e nici o coada!).

Ținând cont că cel mai înalt vârf din Romania este Vf. Moldoveanu 2544 m, vin și mă impresionez din nou când intru în Marendalm, o cabană maaare, aflată la 2500 de m în care beau ca porcul un ceai negru în pahar de cristal și manânc ca animalul un ștrudel de mere cu sos de vanilie pe deasupra, gândindu-mă la cabana Babele și zeama lungă de acolo, la casierița de la telecabina Bușteni și peturile de lângă Sfinx. Cu burta plină de lichide și bunătăți fac o indiferență și mă urc în telescaunul acoperit și încălzit, și merg vreo 20 de minute, în viteză, către un alt vârf, aproape 3.000 unde ne așteaptă o altă cabană cu șemineu  pe mijloc, la fel de bine dotată cu feluritele produse specifice iernii, cu oameni draguți cărora tu le dai banii din buzunar (sau portofel, după caz!) de bună voie, pentru că nu te simți furat. De acolo se coboară pe o neagră combinata cu roșie, intersectezi Zet-ul (care leagă toate pârtiile între ele) și după 10 -15 minute de coborâre, decizi în ce parte s-o apuci. Și uite așa de vreo zece ori!

După ora 4 își deschid portile Afterschiu-rile. Adică, terase sau corturi, încălzite cu lămpi speciale cu gaz sau infraroșu, în care se cântă, se bea, se mănâncă, se urcă lumea pe mese și chiar se dezbracă în uralele mesenilor (cazul a două turiste bete cui și blonde, foarte frummoase și degajate!). Culmea este că, deși muzica este proastă, din punctul nostru de vedere, am cântat și dansat de n-am avut aer.

La hotel totu-i în regulă: masa e pusă de la 6 jumate, piscina descoperită te face să ieși pe ninsoarea asta afară – zăpăcitor,  sauna își face treaba după o zi de efort și vinu austriac e scump. Tocmai d-aia Răzvan mă invață cum e cu aperolu’ și mă declar mulțumit până când mă bag la somn cu zâmbetul pe buze – fără să mai fac duș că mi-e lene și mă dor grisinele.

O fi greu?

January 16, 2012
Vacanța de iarnă

În timp ce timpul se face că stă…

În timp ce timpul se face că stă, oamenii fac lucruri de care vor râde cu hohote  în viata de apoi!

Unii se chinuie, în lăcomia specifică celor care au muuult mai mult decât au nevoie, să producă mai multe milioane decât ar putea să cheltuie în sais’pe vieți consecutive. Și, soarta le zâmbește ironic făcându-i chiar să câstige mai mult decât și-au propus ei în nopțile lungi de singurătate. Își cumpără obiecte, se înconjoară de oameni străini și mor singuri, tot ca o ironie a sorții, în timp ce alții se bucură c-au mierlit-o.

Alții trăiesc ca să muncească și nu pot respira decât dacă au cât mai multe diplome și titluri. Își scriu și pe usa de la bloc : “ing. dr. docent Pandișpan Iliuță”. Niciodată n-am știut ce dracu înseamnă docent sau la ce-ți folosește un doctorat în actorie? Daca ești bun în domeniul în care te faci mare, nu-ți trebuie diplomă decât dacă-ți cere sistemul. (A nu se confunda cu formația Sistem! ). Ei vorbesc NUMAI  despre serviciul lor, despre cât sunt ei de tari și de profesioniști, toti ceilalți se numesc “civili”  și invidiază tot ce apare nou în peisaj. Cu  ăștia e mai simplu pentru că ei se sinucid când ies la pensie.

Cu ceilalti care sunt un pic mai jos e mai complicată situația! Ăștia sunt cei mai expuși la inutil. Ei pierd timp la televizor cu pseudo informații vitale despre tigăile minune și storcatoarele de fructe. Pierd timpul la coada de atins moaște divine în speranța la: “spor în casă și sănătate” și “să ia ăla micu examenul”. Pierd timp certându-se cu vecinul pe un metru de pămint de la gard, se judecă prin tribunale cu frații și surorile lor pentru o moștenire comună. Își dau cu bâte în cap după ce violează babe, dorm pe apucate și muncesc prost, mult și necalculat în speranța unui câstig  cu care să-și mai ia mobilă de pal în sufragerie. Înjură în van și se încarcă cu ură de câte ori mai vine câte unu’ la putere și dă câte o lege de-l face pe el să dea cu var pe pomi, joaca “pinguinul” în piața Victoriei când îi scoate sindicatul la miting. Tot din categoria asta sunt și ăia care nu pierd nicio ocazie de a comenta pe bloguri sau pe site-urile ziarelor – întotdeauna în anonimat și aruncând cu noroi – expunându-și astfel impotența intelectuală de care le este așa de frică. Poate că vă întrebati când se mai distrează? Tot timpul; au manele pe telefon! Ei sunt victimile sigure ale atacurilor cerebrale, tensiunii oscilante și crizelor  de bilă. Ăștia îmbătrânesc repede și urât, iar barbații se transformă în “moșu’ de la parter ” care ne-a mâncat copilaria spărgându-ne mingea de 35. Ele vor purta basma, vor deveni disperate după hrană și vor încerca tot timpul să ți-o ia în față deși nu se grăbesc nicăieri.

Oare io din ce categorie fac parte?

Din oricare aș face parte, promit că pe viitor să fac numai bine pentru sufletul meu și al vostru începând cu Anul Nou care vine cu pași repezi și hotărâți.

La mulți ani, oameni buni și fericiți!

December 26, 2011
În timp ce timpul se face că stă…
Copyright © Mihai Margineanu. Toate drepturile rezervate.
Developed by Sincrobit